New generation 9

Dupa ce i-am eliberat din stransoarea mea "malefica", am inceput sa-i atac cu tot felul de intrebari. Una dintre ele era "Unde este bunica Chyo?". La aceasta intrebare am putut observa cum fetele luminate si vesele, parca se incetosau. Capetelele lor se lasasera in joc, iar Kryss incepuse sa planga si m-a luat strans in brate si tot soptea "Imi pare rau..".
-Pentru ce sa-ti para rau Kryss? De ce plangi? Ce s-a intamplat?
Niciunul nu se uita la mine, dar intr-un final cineva a spart tacerea..Daisuke.
-Bunica ta...a..m-u-rit.
La aceste cuvinte mintea mea parca nu mai reactiona. Bunica...sa moara? Asta clar e o gluma. Bunica Chyo n-ar putea fi invinsa nici de Mizukage. Incercam sa-mi repet in sinea mea ca e doar o gluma, dar stand si analizand mai mult fetele prietenilor mei mi-am dat seama ca e adevarat. M-am ridicat lenes, fara chef de viata si m-am dus sa iau o gura de aer. Orasul era putin daramat, oamenii erau raniti si panicati, iar bunica Chyo moarta si toate astea facute de mine. Eu sunt motivul pentru care orasul a fost distrus. Daca nu as fi eliberat tehnica nu ar fi murit nimeni. Incercam sa ma abtin sa nu plang muscandu-mi limba. L-am vazut pe Minato ca se indrepta inspre mine. Mi-a pus o mana pe umar si a incercat sa-mi zambeasca. La urma urmei, el e singurul care a fost alaturi de mine..L-am cuprins intr-o imbratisare stransa si lunga si am dat frau liber lacrimilor. Am stat imbratisati ceva timp, iar apoi mi-am frecat ochii, inrosindu-ma la obraji si m-am intors in camera mea unde ma asteptau Kryss cu Daisuke.
-Daisuke...eu stiu ce ti-a spus bunica.
-D-d-de unde?..
-Nici eu nu stiu inca, dar nu am nevoie de protectia ta! Acum ca singura mostenitoare ramasa a clanului Hiroshima ma voi purta ca atare. Pana cand se va alege un Raikage, eu voi parasi satul.
-Stai putin! Nu poti sa pleci!
-Eu decid ce se va intampla cu mine da?! Nimeni, imi calmasem tonul, si nimic nu ma va opri. Am sa repet, din acest moment toti jounini sunt liberi sa plece!
Dupa ce am rostit aceste cuvinte m-am rasucit pe calcaie si am plecat din nou afara, voiam sa vad in ce stare e satul. Se pare ca lucrurile nu stau foarte rau. M-am indreptat spre locul meu preferat, acolo statea de obicei mama cand era suparata sau cand avea nevoie de liniste, bunica imi spuse. Am grabit pasul spre acel loc, dar m-am trezit cu o mana pe umar. M-am rotit 180 de grade si l-am vazut pe Minato care imi zambea. I-am intors zambetul si ne-am dus impreuna in acel loc.
Era perfect...era exact ceea ce aveam nevoie. Liniste si pace. Cerul senin si pasarile care imi mangaiau auzul cu ciripitul lor fin, mirosul ierbii si soarele care imi mangaia fata cu razele lui calde, totul era perfect. Linistea a fost sparta de Minato care m-a lasat putin pierduta la intrebarea care mi-a pus-o.
-Stii, Rin..ai putea..ai putea sa vii cu mine si Kryss in Konoha..asta daca vrei. Adica nu te oblig, dar cum ai spus ca nu vrei sa stai aici pana nu se va alege un noi Raikage, ai putea sa vii cu noi.
Mi se parea ca o sansa noua..ca un inceput de viata nou. Si de ce as refuza o asa sansa? Adica imi ajunge sa o am pe Kryss de partea mea ca o sora si Minato care sa fie protector ca un tata. Multe ganduri imi treceau prin cap, dar mi-am urmat inima si am acceptat. L-am cuprins intr-o imbratisare a la Rin, iar apoi ne-am indreptat in graba spre templu ca sa ma pregatesc de drum. Am intrat pe usa val vartej si o observasem pe Kryss trista. Bineinteles ca era din cauza mea asa, si cum ea era singura mea prietena am sarit peste ea la propriu si i-am dat marea veste la care am inceput sa tipam amandoua. Intr-un fel eram fericita, dar si trista in acelasi timp. Stiam ca nu aveam cum sa-i fac inmormantarea bunicii din cauza ca nu mai exista corpul ei..si stiam ca ei nu i-ar placea sa ma vada trista. Asa ca am decis sa imi incui sentimentele mele triste si toate amintirile din acest sat in mine si sa le ingrop undeva departe. Sa o iau de la capat..da, asta am sa fac! Mi-am luat ghiozdanul meu albastru si mi-am indesat toate hainele in el, peria, si periuta si fotografia cu parintii si bunica mea si am inchis fermoarul. La iesirea din sat, m-am intors ca sa-l mai privesc inca odata, iar apoi am plecat. Odata cu plecarea mea din sat, am lasat-o pe vechea Rin acolo si toate amintirile odata cu ea. Noul inceput avea sa-mi aduca provocari noi si dusmani noi bineinteles, dar nu-mi fac griji atata timp cat ii stiu pe Kryss si Minato cu mine. Mi-am ridicat privirea spre cer si mi-am imaginat zambetul mamei, unicul ei zambet care imi imbunatateste ziua. I-am zambit si eu la randul meu, iar apoi mi-am zis "Un nou inceput, o noua aventura! Multumesc mama, tata, bunica, multumesc pentru tot!".


Sii am venit cu next-ul! Stiu ca partea asta este mai scurta, dar am vrut sa maresc suspansul si promit ca urmatoarea parte va fi mai lunga si mai interesanta. Le multumesc tuturor celor care imi citesc fic-ul.